Cum va fi vremea de Revelion. Posibile ploi în București în noaptea dintre ani

Cum va fi vremea de Revelion. Posibile ploi în București în noaptea dintre ani
Sursa foto - caracter ilustrativ: Pixabay
Publicat: 29/12/2020, 15:14

Vremea va fi deosebit de caldă pentru această perioadă a anului în noaptea de Revelion, iar maximele termice ar urma să ajungă chiar și la 16 grade Celsius.

Potrivit prognozei meteo, în București sunt așteptate ploi în noaptea de Revelion, a informat Administrația Națională de Meteorologie (ANM) la solicitarea agenției Agerpres.

Astfel, în perioada 31 decembrie, ora 08:00 – 1 ianuarie, ora 08:00, vremea va fi în continuare deosebit de caldă pentru această perioadă din an, deşi valorile termice vor înregistra o scădere uşoară faţă de intervalul precedent în majoritatea zonelor.

Cerul va avea înnorări în cea mai mare parte a ţării, persistente în vest, centru şi nord şi cu caracter temporar în sud şi sud-est şi va ploua pe arii extinse, local moderat cantitativ.

Izolat, ploile vor avea caracter de aversă și vor fi posibile și descărcări electrice. În zona montană, mai ales la peste 1.700 de metri, va ninge, iar în restul zonelor montane vor fi precipitații mixte.

Vântul se va intensifica în regiunile montane înalte, mai ales în Carpații Meridionali și în regiunile din vest și sud-est.

Temperaturile maxime se vor încadra între 7 grade în nordul Moldovei şi 16 grade în sudul Munteniei şi al Dobrogei, iar minimele termice vor fi cuprinse între 0 şi 10 grade. Mai ales dimineaţa, pe arii restrânse în zonele joase din sud, din centru şi din est se va semnala ceaţă.

Cum va fi vremea în București în noaptea de Revelion?

Tot în perioada 31 decembrie, ora 08:00 – 1 ianuarie, ora 08:00, vremea va fi deosebit de caldă în București pentru data din calendar.

Cerul va avea înnorări temporare, iar spre seară vor apărea și ploile în Capitală. Vântul va sufla slab până la moderat.

Temperatura maximă va fi de 13-14 grade Celsius, iar cea minimă de 4-6 grade. Dimineaţa vor fi condiţii de ceaţă.

Vremea va continua să fie caldă şi în următoarele zile, arată prognoza ANM.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Bărbatul omorât în bătaie de doi tineri de 16 și 20 de ani lângă Parcul...
Ce salariu lunar trebuie să câștigi în România, în 2024, pentru a nu fi „fraier”....
FOTO. Schimb de partenere sexy între milionari. Unul i-a luat iubita, altul femeia care i-a...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
La 12 zile după nuntă, un tânăr din Indonezia a aflat că soția lui era...
Mărturia revoltătoare a șoferului începător din Timișoara, care a condus-o pe Moni spre moarte la...
Înfiorător! Ce au găsit medicii în creierul lui Robert F. Kennedy Jr. „Mi-a mâncat o...
Crima din Crângaşi a fost filmată. Imagini cu momentul în care un bărbat este ucis...
EXCLUSIV / Ce despăgubiri ar putea să primească familiile victimelor accidentului din 2 Mai? Suma...
Mesajul sfâșietor transmis de fiica preotului Ilie Geangavelea, după ce a murit în accidentul de...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu...
Adrian Sârbu: Obiectivul unic al viitorilor europarlamentari este să-i facă pe români să se simtă...
Descoperire ULUITOARE la piramidele din Giza! Are formă de L și mai multe...
Anunțul venit acum despre PACE. Putin este de acord
Final de sezon pentru serialul „Clanul”. Denis Hanganu dezvăluie câți bani a primit pentru rolul...
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Robi și Julia, un nou schimb acid de replici în Casa Iubirii! Concurenta este revoltată...
Crimă înfiorătoare în Capitală! Un bărbat de 46 de ani, ucis de doi tineri pentru...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau...
Cum recunoști un psihopat după mișcările capului
×